Recunoștința

Recunoștința, una dintre cele mai puternice forțe din univers.

De ce să fiu recunoscător?

Are nevoie cineva de recunoștința noastră? Nu! Nimeni nu are nevoie de recunoștința noastră! Noi avem nevoie de ea!

Recunoștința este una dintre cele mai puternice forțe din univers. Este forța care ne ține şi care ne ajută să avem un psihic bun şi liniște sufletească.

Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem sunt daruri primite. De aceea este necesară recunoștința! Pentru asta trebuie să învățăm cum putem ajunge la acest sentiment. Putem începe cu faptul că toate cele ce ne sunt date, și bune și rele, ar trebui primite cu acceptare, bucurie și modestie.

Vă aduceți aminte de pilda celor zece leproși care au fost vindecați în chip minunat? Din zece, doar unul s-a întors ca să mulțumească. Vedem dar cât de rară era şi este recunoștința!

Nu știm dacă în timp procentul a scăzut sau a crescut. Ceea ce știm este că putem găsi numeroase mărturii, în toate timpurile, referitoare la lipsa de recunoștință.

Psihologii au descoperit un fenomen interesant: Nemulțumirea creează cercuri vicioase din care devine aproape imposibil să mai ieși – rupturi, frustrări, dureri. Problemele psihice din ziua de astăzi sunt direct legate de nemulțumire, dar şi de pretențiile noastre, din ce în ce mai ridicate.

Recunoștința este o stare ușor de atins.

Desigur, nu este la fel de palpabilă precum sunt banii, o mașină performantă sau o vilă – de fapt, nu o poți vedea, mirosi sau atinge. Cu toate acestea, recunoștința are o putere mult mai mare de a-ți schimba viața decât toate celelalte lucruri materiale puse împreună. Se poate spune că lucrurile materiale sunt efectul în timp ce recunoștința este una dintre cauzele ce dau sens acestora.

Dicționarul ne spune că recunoștința este: ”Sentiment de recunoaștere a datoriei față de un binefăcător; obligație morală pentru o binefacere; gratitudine.”, deci ceva care poate avea un impact real.

Beneficiile recunoștinței

  • Recunoștința te face să încetezi să mai iei viața ca pe un bun ce-ți aparține. Asta te ajută să vezi toate lucrurile bune pe care deja le ai în viața ta.

  • Recunoștința te face să te simți mai bine.

  • Recunoștința îi face şi pe alții să se simtă mai bine, mai ales atunci când îți acordă ajutorul.

  • Recunoștința sensibilizează și te face să apreciezi mai mult lucrurile din jurul tău.

  • Recunoștința este ușoară, rapidă și simplă și se poate obține fără prea mult efort. Tot ceea ce trebuie să facem este să fim conștienți de ea.

  • Recunoștința ne eliberează de stres.

  • Recunoștința îți poate modifica punctul de vedere asupra lucrurilor rele din viața ta şi permite să-ți schimbi perspectiva asupra oamenilor sau a situațiilor.

  • Recunoștința ne eliberează de micile supărări. O persoană plină de recunoștință începe să-şi privească micile supărări ca pe niște binecuvântări ascunse.

  • Recunoștința inspiră la lucruri bune.

  • Recunoștința hrănește inima.

  • Recunoștința este ca dobânda pe care o obținem pentru banii depuși în bancă: cu cât punem mai mult cu atât vom obține mai mult.

Acestea ar fi câteva definiții ale conceptului de recunoștință. Vedem dar că recunoștința ar trebui să devină atitudinea noastră normală, o rutină obișnuită în viața de zi cu zi.

Un exercițiu din psihologia practică ne spune că pentru a realiza această stare e nevoie să se facă trei lucruri:

1. Cutia Recunoștinței:

Pur și simplu faceți o cutie sau alegeți o casetă pe care să notați: Recunoștință. Pe o bucată de hârtie scrieți toate lucrurile din viața voastră pentru care sunteți recunoscător. Pur și simplu începeți să scrieți mulțumirile dvs. până când vă veți opri. Puteți împărți cutia sau folosiți casete cu etichete diferite cum ar fi: Recunoștința pentru familie sau pentru cei de la locul de muncă. Puneți apoi cutiile (caseta) într-un loc sigur. Le puteți scoate afară ori de câte ori vă veți simți triști pentru că, citind toate lucrurile pentru care puteți fi recunoscători, instantaneu, starea voastră de spirit se va schimba.

2. Arătați-vă recunoștința discret.

Nu așteptați recunoștința altora. În schimb, exprimați-vă voi mulțumirea și aprecierea: în gând, în rugăciune, prin cuvântul adresat celuilalt, prin notițe sau printr-un e-mail de apreciere. Dați-le oamenilor daruri de mulțumire, cadouri ce nu pot fi cumpărate din nici un magazin: un pic de timp, un sacrificiu sau ceva important pentru voi.

3. Înlocuiți lamentările cu recunoștința.

Dacă sunteți o persoană care se plânge frecvent şi îi condamnă pe ceilalți pentru lucrurile rele din viața sa, începeți să lucrați pentru a vă gestiona gândurile şi emoțiile. Înlocuiți plângerile, etichetarea şi condamnarea celuilalt cu acceptarea, recunoștința și aprecierea.

Acceptați persoanele pentru ceea ce sunt (fiecare om are valoarea sa) iar pentru ceea ce fac oferiți-le mereu feedback pozitiv de apreciere.

Amintiți-vă că atunci când îi apreciați pe alții voi vă ridicați spiritual. Deși s-ar părea că celălalt are parte de recunoștința noastră, în fapt, noi suntem adevărații beneficiari.
Recunoștința nu este un sentiment complicat. Este ceva ce putem face cu toții.

Nu suntem recunoscători atât de des pentru că uităm, ne concentrăm doar pe „lucrurile rele” ce se petrec în viețile noastre sau luăm lucrurile minunate ca venind de la sine. Deci, e bine să ne schimbăm viața. Dacă o să păstrăm mereu în conștiința noastră sentimentul de recunoștință atunci fiecare zi va deveni una de bucurie și de încântare.