Iubirea și ura

Suferința unește! După o tragedie urmează întotdeauna o mare comuniune de suport și ajutor.

Mai există o emoție care ne unește. Care ne este de multe ori comună. Care ne face să privim toți, în aceeași direcție. Ura! 

Ura unește. Dușmanul comun ne face să fim prieteni. 

Iubirea unește o masă mică de oameni.

Ura poate fi comună unei populații întregi, a unei țări.

Să iubești este greu! Impune să vezi binele din celalalt. Să apreciezi ceva la el, orice, oricât de mic.

Să iubești înseamnă să-ți folosești cea mai importantă zonă din  creier, cortexul prefrontal. Adică ai nevoie de minte! Adică trebuie să fii în stare să judeci.

Să urăști e simplu. Nu ai nevoie de nici un efort.

Ura pornește din interiorul creierului, din partea numită sistem limbic. O zonă ce oricum este activată mai tot timpul.

Ca să urăști nu ai nevoie de cortexul prefrontal. Adică nu ai nevoie să judeci. Adică nu ai nevoie de minte.

Să iubești înseamnă să activezi sistemul nervos parasimpatic. Adică să ajungi calm, liniștit, în perfectă homeostază (când organismul este sănătos și relaxat).

Să urăști înseamnă să activezi sistemul nervos simpatic. Adică să fii în starea aceea când pulsul crește, tensiunea urcă iar sistemul imunitar suferă, ca și restul.

În ură organismul nu mai este la homeostază! Adică boala poate pătrunde extrem de rapid și ușor. 

Să iubești înseamnă sănătate.

Să urăști înseamnă boală și moarte.

Să iubești e greu.

Să urăști e simplu.

Ne unim în suferință sau în ură! 

Dar dacă ne-am uni în iubire, fără să mai așteptăm suferința? Ce ar fi? Zic și eu.