Frica și dorința

În spatele celor mai mari temeri se află ascunsă o dorință.
Frica înseamnă teroare.
Dorința înseamnă putere.
Din frică apar comportamente iraționale, boli și suferință.
O dorință puternică susține și chiar întrece voința, stimulând acțiunile benefice, creatoare.
Să luăm două exemple.
Atunci când cineva își spune: “Mi-e frică să nu mă părăsească iubitul”, ce va face acea persoană? Devine extrem de suspicioasă. Pândește dovezi. Nu are încredere. Așteaptă să-i fie confirmate temerile. Suferă.
Care este de fapt dorința din spatele fricii?
“Vreau să rămân cu acest om!”
Dacă reformulez, transformând frica în dorință, imediat se schimbă și comportamentul.
Dacă îți dorești cu toată inima ca omul iubit să rămână lângă tine, începi să-l valorizezi. Să-i arăți dovezile tale de iubire. Comunici mai ușor. Ai încredere, înțelegere și toleranță.
  
Un alt exemplu. Un om își poate spune: “Mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc!”
Comportamentul este influențat de cuvintele pe care și le spune! Așa că începe să facă lucruri care mai de care mai iraționale. Se spală în exces, se ferește să atingă orice consideră că ar fi contaminat, consumă suplimente sau medicamente fără aviz medical, etc.
Care este dorința din spatele acestei frici? Una extrem de simplă: “Vreau să fiu sănătos!”
  
Dorința naște un comportament opus celui produs de frică.
Dacă îți dorești din toată inima să fii sănătos
descoperi că te poți bucura de sănătatea pe care o ai. Faci tot ce se poate ca să o păstrezi. Începi să fii mai atent la alimentele pe care le consumi, la mediul în care trăiești, la factorii nocivi cu care te înconjori. Emoțiile trăite vor fi încrederea, speranța, recunoștința și determinarea.
 
În spatele celei mai mari frici se ascunde o dorință. Dacă descoperi dorința, învingi frica. Și te comporți ca atare..
Chipul urii

Ce faci dacă nu poți scăpa de sentimentul de ură? 

Cel mai nociv sentiment este ura (antipatia extremă sau dușmănia).

De asta toate marile religii consideră ura ca fiind un păcat de moarte.
Ura nu face rău celuilalt. Ura este toxică doar pentru cel care urăște. Este ca atunci când bei otravă, dar speri că celălalt va suferi. Celălalt nu suferă din cauza emoțiilor tale! Nu are cum!
Emoțiile ne aparțin. Și ne fac bine, sau rău, doar nouă. Poate că celălalt înțelege starea noastră de spirit, poate simte că suntem supărați sau bucuroși, dar nu devine în mod automat și el supărat sau bucuros pentru că așa simțim noi!
Starea interioară este intimă și personală. Nu te poate afecta ce simte un altul așa cum nici pe un altul nu-l afectează emoțiile tale. Sigur, când comunicăm transmitem din emoții. Dar celălalt, dacă are discernământ, poate alege să ne împărtășească emoțiile, sau nu.
Ura este otravă pentru cel care o simte, o trăiește, o hrănește.
Ura întunecă rațiunea. La fel cu furia. Un om furios vede “roșu” în fața ochilor. Un om care urăște nu mai vede nimic. Doar suferă.
Ura schimonesește chipul și sufletul. Ucide frumusețea. Ucide viața.

Ce faci dacă nu poți scăpa de sentimentul de ură?

Îți propun un exercițiu simplu. Încearcă-l! Vei vedea cum după numai câteva minute vei simți fizic cum tensiunea emoțională scade și își pierde din putere.
Așează-te comod pe un scaun, fotoliu sau pat. Închide ochii și imaginează-ți că ai în fața ta un om pe care-l urăști. Nu contează cine este acesta. Poate fi orice persoană care îți stârnește sentimentul de ură sau furie.
Imaginează-ți că stai în fața acelui om. Imaginează-ți că el stă pe un scaun, drept în fața ta. Ți-l imaginezi. Apoi îi spui :
  • Îți doresc să fii fericit.
  • Îți doresc să fii sănătos.
  • Îți doresc să ai liniște sufletească.
Repeți:
  • Îți doresc să fii fericit.
  • Îți doresc să fii sănătos.
  • Îți doresc să ai liniște sufletească.
Repetă aceste cuvinte câteva minute. Chiar dacă îți vine extrem de greu să îi adresezi urări de bine celui din fața ta, fă un efort!
Vei vedea: cu cât le spui mai mult, cu atât îți va veni mai ușor. Totul este să treci de primele gânduri care-ți răsar în minte. Nu lăsa loc furiei! Repetă. Până când gândurile rele dispar.
Dacă tensiunea urii nu a scăzut înseamnă că nu ți-ai imaginat. Sau nu ai lucrat. Dacă tensiunea a scăzut deja ești mai bine. Mai luminat. Mai bun. Mai, mai.
imunitate de turma

Covid-19 și ”Imunitatea de turmă”

Reprezintă ”Imunitatea de turmă” o soluție?

Odată cu trecerea timpului se îmbunătățesc atât tratamentele,cât și gestionarea bolii COVID-19. Cu toate acestea, noile cazuri zilnice la nivel mondial sunt în creștere, iar decesele rămân ridicate și constante.

Întrebările rezonabile din mintea tuturor sunt

  • Când se va termina acest calvar?

  • Ce putem face ca să se termine mai repede?

Măsurile agresive de „aplatizare a curbei” au funcționat în mare măsură, în multe domenii. Țările de succes au reușit chiar să revină la o aparență normală, dar totuși pandemia nu a dispărut. Un articol extrem de interesant publicat de Steven Novella ne lămurește dacă soluția ”Imunizare de turmă” are sau nu un efect benefic pentru omenire. Redau câteva fragmente.

Ce trebuie făcut pentru a pune capăt acestei pandemii?

Poate că virusul SARS-CoV-2 va deveni endemic în populația umană, precum gripa. Pur și simplu va crește și va descrește, circulând liber prin lume.

În mod clar, cea mai bună opțiune ar fi un vaccin eficient cu absorbție ridicată. Prin vaccinare se obține imunitatea efectivului și se poate opri circulația virusului. Vaccinarea probabil nu va eradica virusul, dar poate menține răspândirea lui. Aceasta este cea mai probabilă opțiune – dar încă se așteaptă ca un vaccin să fie dovedit sigur și eficient, să obțină aprobarea și apoi să fie distribuit pe scară largă. În mod optimist, acest lucru se poate întâmpla până la sfârșitul anului 2021.

Cum rămâne cu imunitatea naturală a turmei?

Această strategie înseamnă, în esență, să lași virusul să circule. Dacă o mulțime de oameni au luat virusul și au supraviețuit, înseamnă că există o rezistență suficientă pentru a reduce răspândirea iar pandemia se va termina.

Această opțiune este ocazional fluturată de politicieni și chiar de unii oameni de știință, dar a fost criticată în mod repetat de majoritatea experților.

Recent Organizația Mondială a Sănătății a declarat că obiectivul realizării imunității naturale a turmei este atât neștiințific, cât și lipsit de etică. Aceștia au făcut această declarație parțial ca răspuns pentru președintele Trump și pentru alții care afirmau că putem obține imunitatea naturală a turmei.

Cât de plauzibilă este imunitatea naturală a turmei și ce ar presupune aceasta?

Răspunsul scurt ar fi: ”nu știm”. Pur și simplu nu știm încă suficient despre acest nou virus. Întrebările pertinente ar fi acestea:

  • Cât de eficientă este imunitatea care rezultă din infecție și (acest lucru este critic) cât durează?
  • Cât de multă infecție este necesară pentru a declanșa imunitatea?
  • Cazurile asimptomatice vor deveni imune? Și ce nivel de imunitate este necesar pentru a obține imunitatea efectivului, dat fiind că acesta variază pentru diferiți viruși, în funcție de cât de contagios și infecțios este?

Nu știm cu adevărat răspunsul la oricare dintre aceste întrebări, iar primele indicii nu sunt încurajatoare. Coronavirusurile, în general, nu tind să provoace imunitate de durată (ani), iar SARS-CoV-2 poate să nu fie diferit.

Un studiu recent publicat în The Lancet , a constatat că, la populația generală din SUA, aproximativ 9,3% dintre oameni au anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Au existat diferențe regionale care urmăresc densitatea cazurilor de COVID, cel mai mare procent regional fiind de aproximativ 25% în nord-est (și aproximativ 35% în statul NY). Acest număr este de aproximativ 10 ori mai mic decât numărul de cazuri confirmate de COVID, astfel încât mulți oameni sunt expuși la virus fără a fi diagnosticați vreodată (indiferent dacă prezintă sau nu simptome).

Acest număr este scăzut în comparație cu ceea ce este necesar pentru imunitatea efectivului, care variază de la 50-90%, în funcție de virus. Chiar și pentru spectrul inferior, am avea nevoie de cinci ori mai mulți oameni expuși decât acum. Asta ar însemna probabil aproximativ 1 milion de americani morți doar pentru a se ajunge la capătul inferior al gamei de imunitate a turmei. Acest număr ar putea fi ușor de dublat, deoarece COVID este extrem de contagios.

Dar, de asemenea, încă nu știm cât durează imunitatea. Știm că durează cel puțin 3 luni, dar acesta nu este un termen foarte lung. Ce se întâmplă dacă durează un an? Acest lucru se încadrează în limitele probabilității. Asta ar însemna că majoritatea oamenilor care au fost infectați anterior își vor pierde imunitatea cu mult înainte de a obține imunitatea naturală a turmei. În acest scenariu, virusul ar continua să se răspândească în întreaga lume.

Acum există numeroase cazuri, deși încă oarecum rare, de persoane care primesc COVID pentru a doua oară (după doar câteva luni). Câte cazuri de reinfecție vor fi după un an sau doi?

De asemenea, nu știm care sunt efectele pe termen lung ale acestei boli. Există câteva indicii care arată că persoanele care supraviețuiesc unei infecții severe cum este COVID-19 pot avea simptome pe termen lung. Ani de zile nu vom ști care sunt urmările infecției. Prin urmare, este un joc foarte periculos să lăsăm oamenii să se îmbolnăvească doar pentru a obține imunitatea. Acest lucru ar putea avea un impact profund asupra sistemului nostru de sănătate, timp de decenii.

Este adevărat că toate pandemiile în cele din urmă se estompează. Dar acesta nu este neapărat un lucru bun. Aceasta este ceea ce avem la gripă, care ia între 20-60.000 de vieți americane pe an, deși există un program de vaccinare. Nu vrem ca COVID să devină o altă gripă permanentă, dar putem ajunge acolo. Rețineți că HIV este, de asemenea, o pandemie continuă, care durează decenii. Nu ne mai gândim la ea așa pentru că am acceptat că există și ne ocupăm de ea.

În ceea ce privește pandemiile acute precum ceea ce avem în prezent cu COVID, este foarte probabil ca, indiferent de ceea ce facem, în cele din urmă rezistența la boli să crească. Populația persoanelor foarte sensibile va fi redusă și pandemia va scădea.

Întrebarea este – ce trebuie să facem pentru a depăși asta? În 1918, pandemia de gripă a ucis cel puțin 50 de milioane de oameni din întreaga lume – adică de 50 de ori numărul actual de morți de COVID. Nu cred că cineva vrea să vadă asta pentru a atinge un anumit nivel de imunitate de turmă.

Ceea ce spune în esență OMS este că, ajungând la sfârșitul acestei pandemii, sau cel puțin la un nivel acceptabil, cea mai proastă cale posibilă de urmat este imunitatea naturală a turmei. Aceasta este calea bolii maxime și a morții, cu multe necunoscute periculoase.

Cea mai bună cale acum este să continuăm să aplatizăm curba cu metode deja dovedite, cum ar fi purtarea măștii, distanțarea socială, o igienă bună și evitarea adunărilor în masă, în special în interior. De asemenea, avem nevoie de testare și de urmărirea contactelor pentru a reduce răspândirea. Trebuie să continuăm să facem toate acestea până când vom avea un vaccin eficient și îl vom putea distribui. Aceasta este calea către imunitatea turmei, avem nevoie doar de răbdare pentru a ajunge acolo.

Puteți citi mai multe în articolul publicat de Steven Novella postat în: Vaccines.

Fondator și în prezent editor executiv al medicinei bazate pe știință, Steven Novella, MD este neurolog la Școala de Medicină a Universității Yale.

 

 

 

Narcisiștii

Narcisiștii

Un proverb românesc spune:

”Deșteptul învață din greșeala altuia, prostul nu învață nici din greșeala lui.”

Dacă știați proverbul, chiar ați crezut că numai proștii nu învață din greșelile lor?

Mai este o categorie de persoane care procedează la fel.

Atunci când majoritatea oamenilor constată că acțiunile lor au dus la un rezultat nedorit, tind să își regândească deciziile și să se întrebe: „Ce ar fi trebuit să fac diferit pentru a evita acest rezultat?”

Atunci când se confruntă cu aceeași situație, narcisiștii își spun: „Nimeni nu ar fi putut face altfel!”  Refuzând să recunoască faptul că au comis o greșeală, narcisiștii nu reușesc să învețe din greșeli, a constatat un studiul de la Oregon State University. Întreg studiul îl puteți găsi în Journal of Management

Procesul mental de analiză a acțiunilor din trecut pentru a vedea ce ar fi trebuit să se facă în mod diferit se numește „gândire contrafactuală”.

Gândirea contrafactuală este procesul mental de a imagina un rezultat sau un scenariu diferit de ceea ce s-a produs de fapt.

Cu toții ne angajăm într-un anumit nivel de gândire de auto-protecție, a spus autorul studiului, Satoris Howes, cercetător la OSU-Cascades. Tindem să atribuim succesul propriilor noastre eforturi și-i acuzăm pe alții pentru eșecurile noastre.

“Dar narcisiștii fac acest lucru mai mult decât ceilalți, deoarece ei cred că sunt mai buni decât alții”, a spus Howes.

Narcisiștii nu primesc sfaturi de la alți oameni. Ei nu au încredere în opiniile altora. Poți să-i întrebi: – „Ce ar fi trebuit să faci diferit? ” , ei îți vor răspunde: „Nimic, s-a dovedit că am făcut ce trebuia.”

Narcisismul este de obicei definit ca o credință în superioritatea și dreptul cuiva. Narcisiștii cred că sunt mai buni și mai merituoși decât alții.

“Ei sunt pradă prejudecății retrospective și nu învață din asta când fac greșeli. Chiar și când fac lucrurile bine, ei încă nu învață”, a spus Howes.

Narcisiștii sunt promovați adesea în cadrul organizațiilor, deoarece emană încredere totală. Ei își iau meritul pentru succesele altora și își învinovățesc colegii atunci când ceva nu merge bine, a spus Howes.

Cu toate acestea, în timp, acest lucru poate fi dăunător organizației. Atât din cauza moralului scăzut al angajaților care lucrează pentru narcisist, cât și din cauza deciziilor proaste ale narcisistului.

Pentru a evita capcana prejudecății retrospective, Howes a spus că indivizii ar trebui să aloce timp pentru reflecție și revizuire după o decizie, chiar dacă rezultatul este pozitiv. Indiferent dacă decizia a fost favorabilă sau nefavorabilă, ei ar trebui să se întrebe ce ar fi trebuit să facă diferit. Și pentru că narcisiștii nu se angajează în acest proces, Howes a spus că ar fi înțelept să existe comisii consultative care să verifice atunci când narcisiștii au autoritate decizională.