Asertiv

Fii asertiv!

Când ești asertiv te simţi mai responsabil, trăieşti satisfacţii personale şi îţi regăseşti încrederea în tine. Un comportament asertiv poate să îţi reducă depresia sau să-ţi inhibe anxietatea, ceea ce duce la o îmbunătăţire a imaginii de sine. Nu este dificil. Această atitudine se învaţă.

Să ai un comportament asertiv înseamnă să poţi să stai ferm atunci când îţi aperi propriile drepturi. Să îţi exprimi spontan şi onest gândurile, convingerile, trăirile, dar într-un mod care să respecte și drepturile sau punctul de vedere al celorlalţi.

O persoană asertivă îşi recunoaşte lipsurile, dar şi plusurile. Întreabă ceea ce doreşte într-un mod deschis şi direct.

Afirmarea de sine este un comportament învăţat. Acest comportament constă în abilitatea de a primi şi de a dărui complimente, de a critica sau aprecia, de a exprima deschis dorinţe şi decizii.

Persoana asertivă este capabilă să accepte răspunsuri negative, poate asculta activ, îşi exteriorizează deschis emoţiile, menţine respectul mutual şi acceptă fără dificultate orice proces de mediere.

Elementele asertivitatii, cele mai dificile şi sensibile, sunt folosirerea aprobării, DA, şi a refuzului, NU. A spune ce simți și ce dorești cu adevărat înseamnă să te respecţi, să-ţi respecţi dorinţele, nevoile şi sentimentele.

Deşi suntem atât de diferiţi, ne putem încadra fiecare dintre noi în măcar unul din cele patru mari modele de comportament: Comportamentul agresiv, manipulator, pasiv sau asertiv.

Comportamentul asertiv:  despre un individ asertiv se poate spune că se simte bine în pielea lui, că este echilibrat şi dă impresia de calm şi de bunăstare interioară. Starea sa de spirit este egală şi nu-şi iese uşor din sărite. Are mai degrabă încredere în el, fiind în acelaşi timp conştient de propriile limite, dar şi capabil să se îndoiască de sine. Ştie să se asculte pe el însuşi şi pe cei care-i stau aproape. Dacă se pricepe să-şi apere şi să-şi exprime clar gândurile şi nevoile, nu înseamnă că le respectă mai puţin pe ale celorlalţi. Dacă se confruntă cu probleme relaţionale, încearcă întotdeauna să le rezolve prin stabilirea unui dialog autentic şi deschis, intenţionând astfel să împace puncte de vedere aparent diferite şi opuse.

Avantajele afirmării de sine: Te simţi activ, nu stai cu mâinile în sân, îţi exprimi dorinţele, ideile. Te simţi uşurat că ai îndrăznit să faci ceva și te revalorizezi prin atitudinea dinamică. Nu trebuie să fii asertiv în orice circumstanţă. De exemplu: cu persoanele certate cu legea sau în lift, cu persoane pe care nu le vei mai întâlni, chiar dacă te deranjează.

SFATURI pentru a deveni asertiv:

  • Foloseşte întotdeauna EU mai degrabă decât TU sau VOI (aceste cuvinte sunt resimţite ca fiind acuzatoare). Dacă ţii regim şi eşti servit cu ceva ce nu doreşti, nu-i acuzi pe ceilalţi că sunt lipsiţi de control mâncând fără limită! Spui simplu că vrei să slăbeşti şi în clipa asta NU mănânci dulciuri.

  • Fii clar. Înlătură expresiile ambigue, aluziile jenante, tăcerile apăsătoare. Cel mai bun mod de a te face ascultat este să spui simplu şi precis ce doreşti şi ce nu doreşti. Dacă ţi se propune să mergi la un film science-fiction şi asta nu te încântă, spune onest: Sincer, prefer un film poliţist.

  • Implică-te, subliniază importanţa anumitor fapte pentru tine. Nu te ruşina să simţi şi să-ți exprimi emoţii negative: iritare, nemulţumire, decepţie, tristeţe din moment ce le formulezi în nume propriu, fără acuzaţii.

Asertivul îşi respectă interlocutorul. Dacă cineva nu vine la întâlnire îi spui: sunt foarte supărată, credeam că o să vii sau măcar o să mă suni să mă anunţi. NU spune: Eşti neserios! Fereşte-te să pui etichete.

  • Învaţă să foloseşti: Vă înţeleg, dar… care îţi apără punctul de vedere, ţinând cont şi de cel al interlocutorului. Dacă cineva o ia înaintea ta, la o coadă, spui: Înţeleg că sunteţi grăbit, dar şi eu sunt. Încercaţi să aveţi răbdare, ca toată lumea.

  • Când ţi se pune o întrebare stânjenitoare, fă un pas înapoi – dă-ţi răgazul să răspunzi şi vei avea posibilitatea să reflectezi, iar dacă doreşti să refuzi, să-ţi poţi găsi argumentele. Cineva te roagă să-i împrumuţi maşina – spune-i că asta ridică nişte probleme şi că trebuie să te gândeşti. Spune-i să te caute peste câteva zile.

  • Nu te simţi obligat să-ţi justifici mereu hotărârile şi acţiunile. Rişti să te pierzi în explicaţii confuze şi să te expui unor întrebări nesfârşite. Uneori, cu cât dai mai puţine explicaţii, cu atât îl avantajezi mai puţin pe celălalt. ex: Îmi pare rău, nu pot acum. Am nişte motive despre care nu pot să vorbesc.

  • Când e posibil, încheie schimbul de idei adecvat, asta va lăsa o bună impresie. Dacă ceri o mărire de salariu spui: Sunt mulţumit că m-aţi ascultat; sper că o să vă gândiţi la…. Acest tip de dialog lasă o portiţă deschisă celor doi.

Tehnici Asertive

Discul zgâriat – constă în repetarea cu calm, claritate şi fermitate a ceea ce vrem sau nu vrem. Necesită răbdare, perseverenţă, puţină îndrăzneală şi voinţă.

Nu repeţi aceleaşi cuvinte ore în şir, ci schimbi cuvintele, astfel încât să perseverezi în păstrarea opiniei, dorinţei, fără a devia de la punctul de vedere. În acest mod se evită manipularea de către celălalt şi îl determină să ia în considerare nevoile tale şi punctul tău de vedere.

Refuzarea unei cereri: 

Exemplu de dialog:

  • Îmi poţi împrumuta nişte bani? Sunt într-o situaţie…

  • Îţi înţeleg problema, dar nu pot să te împrumut.

  • Ştii bine că ţi-i dau înapoi.

  • Îmi pare rău, dar nu pot să te împrumut.

  • Ştiam că mă pot bizui pe tine…

  • Chiar nu pot să te împrumut.

  • Mă dezamăgeşti foarte tare…

  • Înţeleg că eşti dezamăgit, dar nu pot să-ţi împrumut bani.

Cum să ceri ceva: Foloseşte cuvântul EU şi fii clar. Exemplu: ,,Vei fi surprins de cererea mea, Poate vei considera că exagerez, dar…,,

Zâmbeşte! Gândeşte că în caz de refuz NU TU EŞTI CEL RESPINS, ci CEREREA TA!

Evită să contraataci, să răspunzi la critică prin critică, la agresivitate cu agresivitate, să declanşezi un lanţ de injurii, violenţe, ameninţări care îl rănesc pe celălalt!

Informaţia despre sine

Dând informaţii despre noi ne dezvăluim sentimentele şi problemele, ceea ce ne face mai umani în ochii interlocutorilor, în afară de cazul în care ne găsim în faţa unui autocrat certăreţ. Să poţi vorbi despre tine cu sinceritate, fără să te devalorizezi, te face mai apropiat de ceilalţi.

Ascultarea activă
Fără să te plasezi pe poziţie de inchizitor, întreabă-l pe celălalt despre experienţele lui, despre viaţa, problemele lui. Interesul pe care i-l porţi înviorează apropierea, întăreşte calitatea relaţiei şi uşurează comunicarea. Astfel, poţi descoperi că împărtăşiţi aceleaşi emoţii, aceleaşi sentimente, vă recunoaşteţi şi vă regăsiţi. Totodată, să ceri informaţii înseamnă să verifici dacă ai înţeles bine ce vrea să spună celălalt. Neînţelegerile provin deseori din neînţelegerea mesajului celuilalt. În timpul unei conversaţii, nu ezita, reformulând conţinutul cuvintelor lui, să-ţi confirmi conţinutul mesajului exprimat de interlocutorul tău, ceea ce-l poate ajuta să fie mai clar.

Afirmaţia pozitivă

Acest procedeu îţi va folosi mult când ţi se fac complimente. Te gândeşti mai des la defectele decât la calităţile tale, vorbeşti mai degrabă despre eşecuri decât despre succese. Tot aşa, complimentele te fac să te simţi prost; ai tendinţa să le negi, să gândeşti că alţii le merită, tu nu. Când eşti complimentat, roşeşti, ai vrea să te ascunzi în gaură de şarpe, laşi capul în jos, răspunzi încurcat şi sfârşeşti prin a-l respinge pe nefericitul care ţi-a făcut complimentul şi care nu-ţi înţelege atitudinea.

Acest comportament negativ te lipseşte de plăcerea pe care ar trebui să o resimţi într-o asemenea situaţie. S-ar spune că nu deosebeşti linguşeala excesivă de complimentul sincer. Acesta din urmă este de obicei exprimat natural şi simplu, în termeni scurţi şi clari, cu intenţia de a face plăcere. Linguşitorul încearcă să manipuleze şi să profite de cel pe care îl ascultă.

Afirmarea de sine constă în a-i arăta celuilalt că ne recunaştem calităţile şi că suntem mulţumiţi să vedem că şi el le apreciază. Acceptă să asculţi şi să răspunzi la complimente. Dacă ţi se spune că ai o rochie frumoasă, nu răspunde automat: E o rochie veche. Zâmbeşte şi spune de pildă: Mă bucur că-ţi place, este rochia mea preferată. Dacă eşti lăudat pentru un succes, nu-ţi spune: ,,am fost o nulitate,,; răspunde ,,Mulţumesc, şi eu cred că m-am descurcat destul de bine.,,

Exersează

Să dobândeşti moduri noi de a fi, de a gândi şi de a acţiona cere răbdare şi timp. Acceptă asta! Nu te descuraja de la primul eşec, nu abandona la prima greutate sau la cel mai mic refuz. Înaintează treptat, în ritmul tău. Nu se pot învăţa lucruri noi fără muncă – nici vioara, nici tenisul, nici o limbă străină. Antrenează-te prin tehnicile de afirmare de sine aşa cum îţi faci exerciţiile de gimnastică, uşoare şi scurte la început, apoi din ce în ce mai dificile şi mai lungi. Alege metodele care ţi se par potrivite. Nu te mulţumi să tragi concluzii negative şi definitive după o singură încercare. Încearcă metodele în diverse situaţii, cu diferite persoane. Aşa le poţi combina.

Depresia

DEPRESIA ne poate controla viața

Depresia ne poate controla viața: dacă o lăsăm.

Care sunt simptomele depresiei? Și ce anume o adâncește?Atitudinea și comportamentul nostru. Putem, fără să ne dăm seama, să o întreținem și o creștem. Sau putem conștientiza ceea ce ni de întâmplă, dar și ceea ce o face mai puternică . Noi alegem. Ce facem când suntem în depresie? Păi, ajungem să nu mai facem nimic. Spunem: ce sens are, e prea greu, nu merită efortul, nu voi reuși, etc. Așa că nu mai facem nimic. Treptat evităm pe cât se poate orice implicare în vreo nouă activitate. Și chiar ajungem să credem că nu merită efortul. Este o strategie, care oferă o stare de confort pe termen scurt. Dar, preferând confortul, ne va veni din ce în ce mai greu să ieșim din depresie. Chiar dacă mai întâi evităm activitățile noi, din păcate, odată cu trecerea timpului începem să evităm și activitățile pe care altă dată le făceam cu plăcere. Ajungem să credem că activitățile vechi, plăcute, nu mai au sens.Renunțăm încet, încet la toate. Nu ne mai place să gătim, nu mai avem chef să facem curat, nu mai înțelegem de ce ar trebui să ne implicăm în orice altceva.

Evitatăm. Și, cu cât evităm mai mult, cu atât se adâncește și depresia noastră.

Azi nu mai avem chef de ceva, mâine nu ne mai vine nici atât să facem altceva. Încet, dar sigur, pierdem contactul cu prietenii și cu activitățile pe care altădată le făceam cu plăcere.Toate aceste evitări ne fac să ne pierdem încrederea în forțele proprii. Și pentru că nu mai avem chef de nimic, ajungem să nu mai facem nimic. Așa că pierdem orice oportunități ajungând să ne simțim din ce în ce mai rău. Cu cât nu mă implic și nu fac, cu atât mai rău mă voi simți! Și cu cât mă simt mai rău , cu atât nu mai am niciun chef să fac și ajung astfel să mă învârt într-un cerc dureros, la nesfârșit. Evităm prietenii. Nu mai avem chef să-i auzim, dar nici să-i întâlnim. Treptat ajungem să evităm orice alte întâlniri. Nu mai avem curiozitatea de a cunoaște oameni noi, dar nici chef de discuții. Și cu cât ne amânăm întâlnirile, cu atât mai rău ne vom simți. Sunt persoane depresive care au nevoie să consume mari cantități de alcool. Este modul lor de a-și amorți durerea, suferința psihică și emoțională. Dar, cu cât beau mai mult, cu atât starea lor va fi mai proastă. Alții mănâncă mult, tot din același motiv. Senzația de sațietate le acoperă pentru câteva momente tristețea. Însă abundența nu face bine. Te simți mai bine când mânânci o tavă cu plăcinte, dar după ce termini te simți din nou, mai rău, și te duci iar să mănânci ceva, dar peste puțin timp ajungi să-ți pară rău.Un depresiv ajunge să nu se mai gândească la cei din jurul său, la partenerul de viață, sau la alții. Durerea îl face orb și surd la nevoile celorlalți. Amână să ia decizii despre viitor, sau refuză să își facă orice fel de plan. Logic, dacă azi nu te gândești la mâine, nu mai ai scopuri și motivație și ajungi să te simți din ce în ce mai rău. Așadar, ceea ce simt depresivi este și urmarea atitudinii lor. A activităților pe care le fac, sau mai bine spus, nu le mai fac.Comportamentele depresive produc stări depresive. Mă simt rău și nu fac nimic, dar asta mă face să mă simt și mai rău, și tot așa. Nu fac pentru că mă simt rău,dar mă simt mai rău pentru că nu am făcut ce trebuia să fac! Cu cât aşteptăm ca starea noastră să se schimbe nefăcând nimic, cu atât depresia se prelungeşte şi se agravează.În loc să ne trăim viața conform scopurilor și idealurilor, ne lăsăm conduși de stările noastre emoţionale. Lăsăm depresia să ia controlul vieții noastre! Pentru a reducere depresia trebuie să acționăm, să facem tot ceea ce nu vrem sau amânăm.O înțeleaptă vorbă din popor spune: Foamea vine mâncând! Dacă nu am chef sau nu îmi este foame sunt șanse mari să-mi vină cheful sau senzația de foame, mâncând. La fel și cu depresia.Putem reduce depresia doar planificând şi executând repetat unele acțiuni, în ciuda stărilor emoționale pe care le avem.Spre exemplu, dacă în ciuda faptului că nu am chef să spăl acum vasele, (pentru că mă simt rău) mă apuc și le spăl, înseamnă că am o atitudine antidepresivă.
Emoțiile îmi spun să nu fac, mintea îmi spune să evit sau să amân, dar eu trec la treabă! Eu dețin controlul, nu depresia mea! Când nu vrei sau nu ai chef să faci ceva analizează-ți atent emoțiile și ce ai de făcut.Dacă nu te implici sau dacă nu duci un lucru la bun sfârșit îți adâncești depresia.
Dacă te apuci să faci și îți mobilizezi toate resursele pentru a finaliza, te ve simți mai bine.Așa că noi alegem cum vrem să ne trăim viața:

  • în modul depresiv (nu fac, evit, nu mă implic) sau
  • în modul antidepresiv (chiar dacă mi-e rău, nu am chef sau dispoziție, mă implic și duc la bun sfârșit ceea ce am început).

Dacă te hotărăști să faci ceea ce nu ai chef, dar trebuie făcut, nu înseamnă că îți negi depresia. Înseamnă că îți dai seama de starea ta, o accepți, o înțelegi, dar faci cu totul altceva decât îți spune ea. În ciuda a tot ceea ce simți (lasă că fac mai târziu, nu am stare acum, mă simt rău, etc) faci planuri și depui eforturi pentru a le pune în aplicare.Cu cât te implici mai mult, cu atât starea ta se va schimba. Încet, încet vei ajunge să te mobilizezi mult mai ușor. Ne putem schimba starea depresivă numai prin perseverență. Chiar dacă ai sentimente de lipsă de sens, oboseală, deznădejde, inutilitate, acceptă toate aceste stări, dar fă ce ți-ai propus! Tu decizi ce să faci: acceptă starea dar nu fă ce spune ea, dacă nu, depresia îți va controla viața. Foamea vine mâncând” asta să-ți spui ori de câte ori trebuie să faci ceva, dar simți că nu ai chef sau stare.  Pentru a afla dacă sunteți afectat de simptomele Depresiei, faceți o programare! Evaluarea este gratuită!

Iubirea și ura

Suferința unește! După o tragedie urmează întotdeauna o mare comuniune de suport și ajutor.

Mai există o emoție care ne unește. Care ne este de multe ori comună. Care ne face să privim toți, în aceeași direcție. Ura! 

Ura unește. Dușmanul comun ne face să fim prieteni. 

Iubirea unește o masă mică de oameni.

Ura poate fi comună unei populații întregi, a unei țări.

Să iubești este greu! Impune să vezi binele din celalalt. Să apreciezi ceva la el, orice, oricât de mic.

Să iubești înseamnă să-ți folosești cea mai importantă zonă din  creier, cortexul prefrontal. Adică ai nevoie de minte! Adică trebuie să fii în stare să judeci.

Să urăști e simplu. Nu ai nevoie de nici un efort.

Ura pornește din interiorul creierului, din partea numită sistem limbic. O zonă ce oricum este activată mai tot timpul.

Ca să urăști nu ai nevoie de cortexul prefrontal. Adică nu ai nevoie să judeci. Adică nu ai nevoie de minte.

Să iubești înseamnă să activezi sistemul nervos parasimpatic. Adică să ajungi calm, liniștit, în perfectă homeostază (când organismul este sănătos și relaxat).

Să urăști înseamnă să activezi sistemul nervos simpatic. Adică să fii în starea aceea când pulsul crește, tensiunea urcă iar sistemul imunitar suferă, ca și restul.

În ură organismul nu mai este la homeostază! Adică boala poate pătrunde extrem de rapid și ușor. 

Să iubești înseamnă sănătate.

Să urăști înseamnă boală și moarte.

Să iubești e greu.

Să urăști e simplu.

Ne unim în suferință sau în ură! 

Dar dacă ne-am uni în iubire, fără să mai așteptăm suferința? Ce ar fi? Zic și eu. 

Sunt timid

“Sunt timid, dar mă tratez“

Când mi-am amintit titlul acestui film mi-au venit în minte două întrebări:

  1. Oare de câte ori aș fi vrut să spun ceva, dar am preferat să tac?
  2. De câte ori mi-am dorit să mă întâlnesc cu cineva și totuși, nu am îndrăznit?

Despre acest lucru vreau să vorbim astăzi, când mă întreb: De unde vine timiditatea?

Timiditatea este cauzată de frică.

Este teama de a-ți spune părerea, de a-ți exprima emoțiile. Dar, ceea ce este şi mai rău este teama de a comunica.

În mod paradoxal, de cele mai multe ori rămâi mut din teama că oamenii te vor ignora atunci când li te adresezi. Dar, procedând așa oamenii chiar te vor ignora, iar asta îți va întări şi mai mult convingerea că nu poți să comunici, sau că nu este important punctul tău de vedere.

De ce unele persoane se tem să le vorbească altor oameni? Timiditatea vine atât din reacțiile de hipersensibilitate ale unor persoane din trecutul nostru, cât şi din lipsa de încredere. Avem parte, încă din copilărie, de persoane care vorbesc pentru noi, în locul nostru.  Din nefericire, aceste persoane (de obicei cele mai apropiate nouă) ne fac să devenim timizi. Dar, există și oameni care se tem să vorbească pentru că își imaginează ori efectele dureroase, ori jena penibilă de după. Prin urmare, vor încerca pe cât posibil să evite astfel de situații, adică să vorbească.

Din păcate, în lumea de astăzi, pentru persoanele care suferă de timiditate excesivă, avansarea în viață este foarte dificilă. De ce spunem timiditate excesivă? Pentru că, din când în când, la toți ne este rușine să deschidem gura, ca să nu ne punem într-o anumită situație. Toți suferim de un anumit grad de timiditate. Numai persoanele lipsite de conștiința de sine nu pot depăși complet nevoia de timiditate. Dar, timiditatea nu trebuie exacerbată! E bine să înțelegem că oamenii nu răspund în locul nostru şi pentru asta noi trebuie să comunicăm.

Majoritatea oamenilor învață să nu mai comunice atunci când se confruntă cu un răspuns ostil sau neobișnuit. Dacă copiii din clasa ta au râs de răspunsurile tale, sau dacă profesorul a ignorat de mai multe ori mâna ta întinsă pentru că știai lecția, sau dacă părinții s-au supărat pentru că te-ai adresat cuiva: aceste experiențe te vor face să nu mai vrei să te exprimi.

Acum însă este timpul să înțelegi că problema nu este a ta, ci a acelor oameni. De ce? Pentru că oamenii nu au râs de tine când ai răspuns! De obicei, toate răspunsurile sunt datorate nu de ceea ce spun alții, ci sunt mai mult o reflectare a stării de spirit a persoanei care răspunde.

Aceeași întâmplare, în situații diferite poate duce la reacții diverse. Spre exemplu, dacă ești oprit pe stradă de un necunoscut pentru a-i indica o adresă, vei reacționa diferit, funcție de starea ta de spirit din acel moment. Astfel, dacă vei fi bine dispus, vei da dovadă de generozitate și te vei oferi bucuros chiar să conduci persoana la adresa indicată. Dacă ești nervos, agitat sau în criză de timp nu vei fi dispus să-i răspunzi şi poate că nu-i vei spune nici adresa, chiar dacă aceasta este în zona în care te afli tu.

Astfel, răspunsul tău nu se adresează persoanei care te oprește să afle adresa, ci exprimă doar starea ta de spirit din acel moment!

Așa că, atunci când cineva îți răspunde ostil, sau când încercă să te descurajeze, nu o lua personal! Încearcă să-l înțelegeți pe celălalt. Poate că nu este într-o stare de bună dispoziție, poate are anumite frustrări, sau poate că păstrează în memorie cearta din dimineața zilei.

Pentru a scăpa de timiditate, trebuie să depășim experiențele rele din trecut.

Auzim: “Dar e foarte supărat pe mine, după ce am vorbit“, sau “Mama chiar mi-a spus că nu ar trebui să spun asta şi totuși am spus“. Da, s-ar putea să fi existat cazuri în care oamenii ne-au spus că răspunsul nu a fost cel corect, sau că nu a fost bine ce am spus. Și ce dacă s-a întâmplat așa? Cât timp o să mai purtăm amintirea acelei nefericite experiențe? Poate că ți s-a întâmplat să fi dat şi un răspuns care a reprezentat un succes. Tuturor ni se întâmplă acest lucru. Dar, pentru a depăși timiditatea, trebuie să-ți eliberezi mintea de amintirile urâte, revenind aici şi acum la nou și din nou. Un eșec nu reprezintă cel mai mare rău. Ia în considerare cazurile în care tocmai succesul tău te-a ajutat să depășești timiditatea și amintește-ți că a fost bine!

Un alt lucru pe care ar trebui să-l înțelegem este că şi alți oameni sunt la fel ca noi. Ți s-a întâmplat vreodată să vrei să întrebi ceva, dar să nu îndrăznești crezând că nu este o întrebare bună? Ți s-a întâmplat asta pentru ca mai apoi altcineva să pună aceeași întrebare la care toți cei de față s-au arătat interesați? Din frică sau de jenă, uneori, luăm cele mai proaste decizii.

O bună modalitate de a depăși jena este de a ne exprima sincer şi respectuos. Putem spune pur şi simplu: “Nu știu ce să spun în această situație“, sau “Mi-e teamă că întrebarea mea nu este tocmai cea mai bună, dar eu vreau să întreb“. Alte persoane, la fel ca tine, după o astfel de deschidere, sunt de obicei mai amabile şi mai dornice să răspundă.

Un alt mod este să-ți amintești că oamenii nu știu cu adevărat ce simți tu în interior. Ei nu simt teama ta sau jena de a nu fi etichetat, așa cum probabil au făcut-o alții în viața ta. Dacă dorești să te adresezi cuiva încetează în a mai face scenarii despre ce cred oamenii. Niciodată nu vei ști ce crede sau ce simte celălalt dacă nu vei comunica deschis şi sincer cu el.

Observă modul în care vorbesc şi analizează alți oameni situații diferite de viață. Paradoxal, o să vezi mai ales pe posturile de televiziune o mulțime de persoane care rostesc prostii enorme, culmea, rostite desigur cu voce tare, în timp ce multe gânduri interesante rămân ascunse, în mintea unor timizi. Deci, învață să comunici exprimându-te sincer şi cu respect pentru celălalt. Cum se face? Doar trecând peste timiditate! Ai curaj! Îndrăznește!

Chipuri, expresii

Emoții, chipuri, autism

Emoții, chipuri

Cei mai mulți dintre noi citim gândurile celorlalți. Când cineva ne vorbește, imediat ne uităm în ochii interlocutorului, devenind atenți la chipul său. Știm că vom afla mult mai multe informații studiindu-i mimica feței decât ascultându-i cuvintele.

Zilnic detectăm microexpresii pe chipul celor cu care interacționăm. Un zâmbet în colțul gurii sau o sprânceană ridicată întăresc sau contrazic cele zise. Suntem „programați” să descifrăm indicii nonverbale. Dacă mimăm o expresie de teamă vom vedea că un copil o poate înțelege, instinctiv.

Primul lucru pe care copiii îl învață sunt expresiile faciale.
În primii ani de viață, în creierul micuțului se produc mii de conexiuni și se dezvoltă o zonă a creierului, numită girus fusiform. Acea zonă reprezintă de fapt un adevărat software de detectare a gesturilor nonverbale, a mimicii fețelor, a mamei, a celor apropiați și apoi a tuturor chipurilor cu care cel mic va interacționa.
Toate „datele” sunt înregistrate în girusul fusiform. Toate informațiile vor fi stocate în acea porțiune de creier, pentru a putea fi gestionate și accesate mai târziu, oricând, ori de câte ori va interacționa cu cineva.

Primul lucru pe care trebuie să îl învețe un copil sunt chipurile și microexpresiile faciale! Nu trebuie să depuneți nici un efort. Doar vorbiți-i și exprimați-vă stările interioare!
Copilul va învăța că sunteți fericit să îl vedeți fiindcă vede cum zâmbiți larg. Când nu vă place că plânge el că vede cum vă încruntați. Când vă temeți vă observă gura care vi se arcuiește într-un anume fel și așa mai departe.
Prima grijă a unei mame pentru puiul său este să-i vorbească și să-și folosească toate resursele emoționale. Iar pruncul va dezvolta un girus fusiform, extrem de bogat!

Cu un girus fusiform dezvoltat, copilul va deveni extrem de priceput la a descoperi expresii faciale. Va ști să „citească” gânduri, va empatiza!

Vrem ca puiul nostru să citească gânduri! Vrem să empatizeze, să ne înțeleagă pe noi, dar și pe alții. Este vital! Pentru viața lui. Dar și a noastră.

Emoții, chipuri, autism

Din nefericire, sunt și oameni „orbi” la gânduri. Sunt persoanele care nu pot interpreta expresiile faciale, care nu știu să „citească” emoțiile, care nu au capacitatea de a citi gândurile.
Acesta este autismul.

Unui autist îi este foarte greu dacă nu chiar imposibil să facă niște lucruri simple, pe care orice altă persoană le face natural, automat.

O persoană cu autism nu poate interpreta semnalele nonverbale cum ar fi gesturile sau expresiile faciale.
Nu poate empatiza pentru că nu este capabil să citească dincolo de înțelesul propriu al cuvintelor.
Pentru el toate cuvintele au aceeași încărcătură emoțională. Mai corect spus, toate cuvintele vin spre el fără niciun fel de semnificație emoțională.

Ce se întâmplă? De unde vine asta?

Pentru fiecare dintre noi cuvintele au o mare importanță. Și pentru o persoană cu autism cuvintele au un impact mare. Numai  că relația cuvintelor cu expresiile faciale sau cu indiciile nonverbale nu contează, absolut deloc!

Noi, când ne uităm la chipul unei persoane, folosim girusul fusiform, de care vă spuneam. Ne-am dezvoltat acest program complicat. Avem stocate mii de chipuri și expresii și putem distinge relativ ușor chipurile sutelor de oameni pe care îi știm.
Dacă vă spun să vă gândiți la Eminescu, vi-l imaginați?
Felicitări, tocmai ați activat girusul fusiform din creierului vostru!

Când ne gândim la obiecte, activăm o zonă diferită, girusul temporal inferior.
Dacă vă spun să vă gândiți la o mașină de spălat și v-o imaginați atunci activați girusul temporar inferior.

Chipurile activează neuronii dintr-o zonă a creierului, obiectele activează o alta.

Persoanele cu autism folosesc girusul temporal inferior și pentru obiecte și pentru chipuri. La nivel neurologic, pentru un autist, un chip nu este diferit de un obiect.

De aceea autismul este atât de greu de înțeles, dar și de tratat!

Cămară și… cuvinte

Să presupunem că avem două familii iar fiecare dintre ele stă în câte o casă dotată cu cămară.

Prima familie a avut grijă și a depus mari eforturi pentru ca în cămară rafturile multe să fie tixite cu borcane de zacuscă, tocană, dulcețuri fel de fel, gemuri care de care, cartofi, ceapă, murături, făină, morcovi, pătrunjel și multe, multe altele.

În cealaltă familie toți au avut preocupări mai importante, așa că în cămară au depozitat doar câteva produse, să zicem cartofi, ceapă și câteva borcane de zarzavaturi.

Întrebare: Cine credeți că o va duce mai bine peste iarnă?

Ați răspuns corect!

Logic, cel cu cămara plină va reuși să ajungă în primăvară vesel, rumen și sănătos.

Ce voiam să zic? Fiecare alegem cum ne dotăm cămara din casa în care ne creștem copilul. Doar că această cămară este vocabularul pe care îl folosim: conceptele, expresiile și modurile în care ne adresăm unul altuia.

Fiecare familie are o cămară de cuvinte. Cu cât bagajul de concepte este mai bogat, cu atât copilul își poate dezvolta mai bine propria personalitate și poate avea un viitor mai bun.

Cu cât zestrea de cuvinte e mai săracă, cu atât scad șansele unei dezvoltări armonioase.

Copiii care au un limbaj sărac vor străbate în viață, dar mult mai greu, își vor gestiona emoțiile extrem de dificil și vor trece peste obstacolele mult mai greu și cu mare suferință.

Copiii cu cămara plină de cuvinte vor ști să își explice și să-și gestioneze mult mai bine emoțiile, trăirile, sentimentele.

Ce vreau să zic? Umpleți cămara fiecărui copil cu multe, foarte multe cuvinte! Îmbogățiți-vă copilul cu diferite concepte, cuvinte, sensuri și nuanțe. Doar așa veți ști că va reuși, oriunde s-ar duce!

Hipnoza

De ce atât de multă lume se teme de hipnoză? Exact din aceleași motive pentru care se teme de ziua de mâine. Din incertitudine și necunoaștere!

Hipnoza e cu totul altceva decât control!

Nimeni nu va putea vreodată să-ți cunoască gândurile și nici tu nu vei face ceva, vreodată, care să nu corespundă normelor și valorilor tale.

Hipnoza este o tehnică simplă, dar fantastică, pe care fiecare dintre noi o practică zilnic, fără să conștientizeze. Nu insist acum asupra metodei. Vreau doar să spun că orice om se poate transforma, așa cum dorește, cu o singură condiție: să ajungă să se cunoască pe sine.

Ceea ce este important de știut este modul în care funcționează creierul nostru.

Fascinat, creierul nostru nu face nicio diferență între realitatea trăită și cea imaginată. S-au făcut cercetări și există multe studii care atestă faptul că la nivelul creierului și al corpului,  atât în cazul unei realități trăite cât și al uneia doar imaginate, reacțiile declanșate sunt aproximativ aceleași. Adică dacă mi-e frică de un pericol real (să spunem de un câine care mă atacă) sau dacă frica e doar în imaginația mea (îmi imaginez că voi întâlni un câine fioros), reacțiile organismului sunt cam aceleași.

Acest lucru nu pare prea bun, dar ce este minunat e faptul că și o emoție pozitivă se trăiește și simte la fel, atât în real cât și în imaginar! 

Candace Pert (neurolog și farmacolog american care a descoperit receptorul de opiacee) a fost cel care a observat că există un dialog între creier și sistemul nostru imunitar.

Răspunsul organismului la gândurile și emoțiile noastre (cu canotație pozitivă sau negativă) este acest dialog.

Astfel, depresia, stresul, anxietatea  și îndoiala blochează și imobilizează limfocitele care ar trebui să ne apere de boală. Dar și reversul este valabil! Trăirea bucuriei, a speranței, optimismului și recunoștinței determină acțiuni chimice în trup cum ar fi scăderea din sânge a substanțelor ce favorizează boala.

Deci modul în care gândim și simțim ne dă starea de sănătate. Un gând trăit sau imaginat se transformă într-o chimie care decide sănătatea sau boala, funcție de coloratura afectivă pozitivă sau negativă!

De aceea este atât de important nu numai ce simțim ci și ce gândim! 
Știind toate acestea descoperi de fapt cum te poți ajuta. Gestionându-ți trăirile! Înlocuind emoțiile distructive cu emoții pozitive, benefice. Nu este simplu, dar se poate!

Hipnoza te poate ajuta să-ți gestionezi emoțiile și să îți construiești realitatea posibilă în care să poți trăi armonios, dar pentru asta e nevoie să știi cine ești tu cu adevărat. Să te vezi tu pe tine cu toate, bune și rele, perfect și imperfect.

Un om care se crede perfect, nu-și poate schimba tiparul de gândire și crede că terapeutul este neîndemânatic. Pentru că, într-adevăr, nimeni nu are ceva de adăugat perfecțiunii! Și cu autosuficiența e la fel.

Un terapeut specializat în hipnoză îți arată calea spre frumosul din mintea ta. Îți ghidează pașii și te însoțește pe drum, dar nu poate face nimic în locul tău.

Cum apare răul?

Cum apare răul? De ce vedem atât de clar „paiul” din ochii celorlalți, dar nu suntem capabili să vedem „bârna” din ochiul nostru?

De ce o persoană poate vedea răutatea celuilalt, dar nu conștientizează când ea însăși este rea?

De ce devenim răi? Pentru că mințim!

Și nu mințim pentru a-l amăgi pe celălalt! Mințim ca să ne amăgim pe noi înșine! Mințim pentru că nu suportăm să ni se reproșeze ceva!Mințim pentru că oglinda în care ne privim reflectă o imagine perfectă și nu suportăm ca ceilalți să vadă altceva.

Mințim, conștienți fiind, ce este bine și ce este rău. Ne cunoaștem greșelile, dar nu putem suporta ceea ce simțim așa că facem orice doar pentru a evita conștientizarea, alungându-ne din minte orice sentiment de vinovăție.

Mințim pentru că nu suntem dispuși să tolerăm emoții care să ne amintească că nu suntem perfecți!

Psihopaților le lipsește simțului moralității. Mincinoșilor nu!

Oamenii care mint au dezvoltat simțul moralității, dar unica lor preocupare este să ascundă toate dovezilor răului sub preșul propriei conștiințe.

Devenim răi atunci când ne ascundem de noi înșine!

Originea răului nu stă în lipsa vinovăției, originea răului stă în efortul de a scăpa de ea.

Există Coronavirus?

O să dau un exemplu simplu, ca să vedem de ce atât de multe persoane ajung să creadă că coronavirusul nu e atât de periculos sau chiar că el nu există.

Luați un fir de elastic. Întindeți-l la maxim și țineți-l așa până obosiți. Ce se întâmplă cu elasticul?

Când îl lăsați din mână revine la o formă cât mai aproape de cea inițială. Chiar dacă la început avea să spunem 10 cm și l-ați întins până la 15 cm, el revine tot la 10 cm dacă durata în care a stat întins a fost scurtă și va avea puțin peste 10 cm dacă durata a fost foarte mare. 

Să comparăm acum tensiunea din elastic cu tensiunea psihică la care am fost supuși cu toții.

Imaginile cu morții cărați în camioane, cu spitalele pline de pacienți intubați, dar și imaginea unui pericol groaznic care poate apărea de oriunde și oricând, toate acestea au făcut ca psihicul nostru să suporte o tensiune extrem de mare pe o perioadă întinsă (săptămâni la rând). 

Așa cum un elastic tinde să revină la forma sa inițială, indiferent de timpul în care a stat întins, tot așa și noi, nemaisuportând tensiunea, revenim într-un final la o stare inițială de relaxare și calm. Nu-ți poate fi frică la nesfârșit, așa cum nu poți fi nici fericit încontinuu.

Pentru că perioada de timp a fost îndelungată iar nesiguranța și frica au fost la cote alarmante, creierul nostru decide că nu mai vrea să se întoarcă la tensiunea la care a fost supus.

Ați auzit de negare? Este un mecanism de protecție des utilizat de mintea noastră, mecanism care se declanșează în mod inconștient. 
Creierul decide să nu mai revină la starea de încordare maximă la care a fost supus, așa că declanșează acest mecanism de protecție, fără să ne ceară permisiunea și fără să ne informeze.

În starea de tensiune maximă creierul produce mulți hormoni de tipul epinefrină. Ca să ne liniștim, sau ca să facem creierul să producă alt tip de hormoni, mulți dintre noi se refugiază în mâncare. Faptul că mănânci „ceva bun” înșeală creierul și îi dă senzația de liniște și control. După pandemia asta mai toți vom ieși nițel mai grași, dar sper că și teferi la minte. Un kilogram sau două se dau repede jos, dar o stare de anxietate generalizată se tratează mai greu.

Ați văzut vreodată un om foarte beat pe care să încercați să îl convingeți că e beat? De obicei nu reușim. De ce? Pentru că partea din creier (cortexul prefrontal) care se ocupă cu judecata, (în cazul unui om beat) este blocată. El pur și simplu nu are cum să înțeleagă că e beat. Partea de creier care ar putea sesiza asta s-a blocat, nu funcționează!

La fel și în cazul emoțiilor negative extrem de puternice (frica sau furia). Dacă partea de creier care poate să sesizeze ce e corect și ce nu este blocată, atunci nu vei putea în veci să convingi o astfel de persoană că realitatea este de fapt alta decât ceea ce percepe el. E ca și cum ai încerca să convingi un om extrem de beat că el nu poate merge drept. Va merge împleticit și va cădea, dar tot nu va crede că el este cel beat. Îți va reproșa ție că nu te poți ține pe picioare, pentru că pe el însuși nu se poate vedea.

NEGAREA și tulburările de ANXIETATE arată o realitate diferită de cea pe care o percep cei raționali, echilibrați psihic și emoțional.

Când anxietatea și stresul s-a cronicizat, partea de creier care ar trebui să sesizeze realitatea (că virusul există și e periculos) nu mai funcționează!

De aceea nu ai cum să convingi o persoană cu tulburare de anxietate că pericolul este prezent. Creierul unei asemenea persoane refuză să se întoarcă la o stare și mai mare de tensiune pentru că creierul său simte că nu mai poate rezista. Așa că rămâne în negare și deci în pericol. 

Corona-virusul există și face ravagii. Dacă am avut șansa să nu pierdem pe nimeni din familia noastră, nu înseamnă că pericolul a trecut.

Nu este bine și nici de dorit să revenim la starea inițială de încordare maximă, dar este bine să respectăm măsurile de siguranță, indiferent ce credem noi.

L-aș aminti pe Blaise Pascal care spunea.: „Dacă eu cred că există Dumnezeu și El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă eu nu cred că există și El există cu adevarat, atunci am pierdut totul.”

Dacă specialiștii spun că virusul periculos există, hai să îi credem! Ce am avea de pierdut?