Suntem diferiți, sau identici?

Fiecare are o anumită preferință culinară. Spre exemplu, dimineața, fiecare dintre noi preferă câte ceva. Unul mănâncă ouă, altul lapte, unii adoră dulciuri pe când alții preferă doar carne, în exces.

Fiecare e unic și mănâncă ori ceea ce îi place, ori alimente cu care corpul său s-a obișnuit, ori pur și simplu mănâncă doar ceea ce-i priește. Sunt oameni care consumă lapte, fără probleme. Alții au intoleranță la lactoză și îi vezi mâncând orice altceva. Unii se feresc de carne, alții de legume.

Suntem diferiți! Un aliment care ție îți priește mie poate să-mi facă rău. Un aliment banal poate face rău unui om pe când un altul se poate înfrupta oricât, fără să aibă probleme.

Tu poți simți plăcere pentru o mâncare sau o idee oarecare, dar se poate foarte bine ca pe mine să nu mă încânte, deloc.

Când ești copil ai nevoie de o alimentație, dar cu când crești mai mare cu atât începi să consumi mai multe alimente care te-ar fi ucis când erai bebeluș. Tinerii consumă unele alimente care îi pot omorî pe bătrâni.

Cu cât crești în vârstă, cu atât dieta se simplifică și se reduce în cantități. Poate că mâncarea pe care tu o consumi cu plăcere acum mie mi se apleacă, pentru că am consumat-o demult!

Suntem diferiți pentru că nevoile noastre diferă atât de mult. Dar, așa cum nevoile și gusturile noastre sunt diverse, tot așa se întâmplă cu ideile, gândurile, emoțiile și sentimentele noastre.

Degeaba îi vei spune unui om să mănânce un anumit aliment. Dacă mâncarea respectivă nu-i priește te va refuza mai mult sau mai puțin elegant. Și cu credințele omului este la fel! Unul crede în ceva în care altul nu crede. Dacă ți se pare ciudat, află că se întâmplă mereu. Pare straniu, dar nu e așa de greu de perceput.

Dacă ție îți place mult fasolea cu ciolan te poți mira: cum poate altuia să nu-i placă așa ceva? Uite că se poate! Dacă adori culoarea verde, de ce te miri că altul preferă roșul? Dacă tu asculți în extaz muzică clasică, de ce un altul nu poate prefera un blues?

Sunt persoane care ajung la Urgență dacă consumă alimente pe care trupul nu le poate tolera, ori li se face rău doar dacă gustă dintr-o mâncare preferată și consumată în exces de alții cărora nu le face râu.

Iubitorilor de sport le pare de neconceput o viață sedentară. Te îndeamnă să te miști, să alergi sau să faci orice altceva presupune efort doar pentru că ei nu pot înțelege că nevoile altora nu sunt aceleași cu nevoile lor.

Și gândurile noastre sunt diferite, chiar dacă se pare că trăim în aceeași realitate. Un om gândește: Ce bine că ninge afară, ce frumos arată zăpada și ce dor mi-a fost de vremea asta rece și de gheață! Un altul se plânge de vreme și-i vine să-și smulgă părul din cap de necaz. Aceeași realitate, alte gânduri, emoții și idei.

Suntem diferiți în preferințe, gusturi și sentimente.

Suntem identici în iubire și suferință! Doar în ele simțim la fel!

Durerea mea este identică cu a oricărui alt om de pe pământ. Poate că nu ne exprimăm la fel, poate că nu gândim identic, dar durerea e aceeași în orice limbă te-ai exprima.

Frica? E aceeași, hidoasă și ascunsă în creier, adânc. Eu pot să mi-o imaginez, în felul meu, așa cum și tu ți-o poți imagina, în modul tău de a simți.

Iubirea mă ține și mă ridică așa cum și pe tine te sprijină mereu!

Dacă vom căuta diferențele dintre noi s-ar putea să nu ne ajungă o viață întreagă ca să le deslușim.

Dar ce ar fi să privim doar cele care ne apropie?

Ți-e dor? Știu cum e.

Ți-e teamă? Dă-mi mâna și hai să pășim împreună pe drumul ce ne separă de ea!

Frica din mintea noastră va dispărea dacă ne vede aproape, împreună!

Frica este construcția noastră mentală! Așa cum noi singuri i-am pus temelii, tot așa, doar noi o putem dărâma!

Suntem diferiți, dar atât de identici!

Dacă îți face rău o mâncare pur și simplu nu o mai prepari, deci nu o mai consumi!

Dacă gândurile sau emoțiile îți fac rău, de ce insiști și le „rumegi” mereu? De ce?

Atenția

Școala, sau mai bine spus ceea ce se învăța acum 30 de ani, nu mai este la fel. Cel puțin în fizică.

Astăzi fizica cuantică ne spune că un electron este atât particulă, cât și undă. Ceea ce este mai ciudat: nu poți fi niciodată sigur cum acesta se va comporta. Mai precis, comportamentul electronului se schimbă în funcție de privitor.

Fizica cuantică este destul de dificilă. Și nu interesează pe toată lumea. Dar sunt principii din ea care ne ajută să ne explicăm lumea complexă în care trăim.

Spuneam că, conform mecanicii cuantice, electronul poate fi într-un loc atunci când este privit pentru ca în secunda următoare, când privitorul își mută atenția, electronul poate dispare, sau mai bine spus se poate transforma în undă.

Ideea de reținut este că materia este influențată de atenție. Aici am vrut să ajung.

În terapie se lucrează mult pe focusarea atenției. Sunt multe exerciții în care clientul învață să își mute atenția de pe un stimul extern pe un altul. Focusarea sau redirecționarea atenției este esențială pentru vindecare emoțională. Dar, până la vindecare sunt mulți alți pași. Însă o idee am putea folosi din această teorie cuantică.

Atenția noastră ne influențează modul în care ne simțim și ne poate determina întreaga viață. Asta se poate demonstra relativ ușor.

Electronul apare atunci când este privit (când îți îndrepți atenția spre el). Până acum, dacă ai citit textul, atenția ta s-a îndreptat spre textul scris. Nu te-ai gândit o secundă la degetul mic de la mâna dreaptă. Stai liniștit, degetul este acolo, doar că nu ți-ai îndreptat atenția spre el. Nu te-a durut, nu te-a furnicat, nimic. Acum, dacă o să-ți îndrepți atenția spre el poate vei simți ceva pulsând, sau nu. Dar conștientizezi că-l ai (ceea ce nu ai făcut acum câteva minute în urmă).

Atenția noastră percepe, fragmentat, realitatea.

Durerea crește și se întețește atunci când te concentrezi pe ea sau pe locul dureros.

Un gând obsesiv nu pleacă atâta timp cât toată atenția ta e îndreptată spre el. Starea de rău fizic, la fel.

Dacă te concentrezi mereu pe ceea ce-ți lipsește, dai sens lipsei și o întreții. Nu vei avea niciodată ceea ce te plângi mereu că nu ai.

Putem influența materia cu atenția noastră. Depinde pe ce anume ne-o concentrăm. 

Întreaga viață ne este condusă de modul în care ne-am obișnuit să ne concentrăm atenția:

Pe ceea ce avem, sau nu. Pe ceea ce suntem, sau nu. Pe ceea ce dorim, sau nu.

Oriunde ne-am uita, avem dreptate.

Creștem în intensitate sau împlinim tot ceea ce constituie centrul atenției noastre.

Gândul este energie

Gândul este energie și acționează ca atare. Se manifestă activ și duce la transformare.
Gândul produce emoție. Și emoția este energie. Așa că emoția, la rândul ei produce alt gând. Se intră astfel într-un cerc din care ieși mai greu. Sau poți să nu mai ieși niciodată.
  • gând ⬇️
  • emoție ⬇️
  • gând nou⬇️
  • emoție mai puternică⬇️
  • gând menit să întrețină ⬇️
  • starea emoțională inițială
Cu cât gândul are o vibrație mai joasă, cu atât emoția simțită va fi mai disfuncțională.
Spre exemplu: gândul că „persoana X este un ticălos” trezește emoția de furie.
Furia naște următorul gând: „din cauza lui X am fost nedreptățit, din cauza lui nu pot face sau nu am cutare lucru”.
Cu noul gând apărut furia crește. Și alimentează alt gând. Acest nou gând aduce și mai multă furie sau ură, frustrare, intoleranță, etc.
Dacă gândul ar aduce doar emoție și atât ar fi bine.
Dar emoțiile produc hormoni specifici în organism. Cu timpul, acești hormoni devin atât de cunoscuți de corp încât și atunci când nu mai vrei să te gândești la ceva anume corpul tot mai cere un gând. Un gând care să producă emoția cu care corpul s-a obișnuit.
E ca la orice adicție. Dacă ani de zile te-ai obișnuit să te gândești la o traumă din trecut și zilnic găsești motive de nemulțumire sau de furie, corpul tău va cere cu disperare hormonul cu care l-ai obișnuit. Așa că mintea ta va fabrica gânduri care să producă emoția cu care corpul este obișnuit.
Ca să știi ce emoții îți dictează viața încearcă să stai câteva minute singur și vezi ce gânduri îți trec prin cap. Acum observă care este emoția ta predominantă. Ce-ți provoacă gândurile? Tristețe? Furie? Vină? Regret? Frică? Îngrijorare? Nemulțumire?
Emoția predominantă îți spune totul despre tine. Ascultă doar.
Starea noastră de sănătate trupească este dată de sănătatea emoțională.
Când ai probleme mari de sănătate ai face orice să dai timpul înapoi, să te vindeci și să fii cum ai fost odată.
Dar, este mai ușor să previi decât să te vindeci!
Este mai simplu să te vindeci emoțional decât să lași emoțiile, prin hormonii care-i produc, să facă dezastru în organismul tău.
Emoțiile negative ne fac rău. Ne blochează. Ne îmbolnăvesc. Ne opresc din creșterea materială și spirituală. Ne ucid.
Nu trebuie să ajungem bolnavi ca să conștientizăm cât de importantă este sănătatea. Vindecându-ne mintea ne păstrăm sănătatea, sau ne vindecăm.
Starea de sănătate emoțională se obține sau se păstrează foarte greu. E nevoie de mult timp. De aceea este bine să ai grijă de tine când ai timp, nu când dezastrul s-a produs, sau când e prea târziu.

Frica și dorința

În spatele celor mai mari temeri se află ascunsă o dorință.
Frica înseamnă teroare.
Dorința înseamnă putere.
Din frică apar comportamente iraționale, boli și suferință.
O dorință puternică susține și chiar întrece voința, stimulând acțiunile benefice, creatoare.
Să luăm două exemple.
Atunci când cineva își spune: „Mi-e frică să nu mă părăsească iubitul”, ce va face acea persoană? Devine extrem de suspicioasă. Pândește dovezi. Nu are încredere. Așteaptă să-i fie confirmate temerile. Suferă.
Care este de fapt dorința din spatele fricii?
„Vreau să rămân cu acest om!”
Dacă reformulez, transformând frica în dorință, imediat se schimbă și comportamentul.
Dacă îți dorești cu toată inima ca omul iubit să rămână lângă tine, începi să-l valorizezi. Să-i arăți dovezile tale de iubire. Comunici mai ușor. Ai încredere, înțelegere și toleranță.
  
Un alt exemplu. Un om își poate spune: „Mi-e frică să nu mă îmbolnăvesc!”
Comportamentul este influențat de cuvintele pe care și le spune! Așa că începe să facă lucruri care mai de care mai iraționale. Se spală în exces, se ferește să atingă orice consideră că ar fi contaminat, consumă suplimente sau medicamente fără aviz medical, etc.
Care este dorința din spatele acestei frici? Una extrem de simplă: „Vreau să fiu sănătos!”
  
Dorința naște un comportament opus celui produs de frică.
Dacă îți dorești din toată inima să fii sănătos
descoperi că te poți bucura de sănătatea pe care o ai. Faci tot ce se poate ca să o păstrezi. Începi să fii mai atent la alimentele pe care le consumi, la mediul în care trăiești, la factorii nocivi cu care te înconjori. Emoțiile trăite vor fi încrederea, speranța, recunoștința și determinarea.
 
În spatele celei mai mari frici se ascunde o dorință. Dacă descoperi dorința, învingi frica. Și te comporți ca atare..
Chipul urii

Ce faci dacă nu poți scăpa de sentimentul de ură? 

Cel mai nociv sentiment este ura (antipatia extremă sau dușmănia).

De asta toate marile religii consideră ura ca fiind un păcat de moarte.
Ura nu face rău celuilalt. Ura este toxică doar pentru cel care urăște. Este ca atunci când bei otravă, dar speri că celălalt va suferi. Celălalt nu suferă din cauza emoțiilor tale! Nu are cum!
Emoțiile ne aparțin. Și ne fac bine, sau rău, doar nouă. Poate că celălalt înțelege starea noastră de spirit, poate simte că suntem supărați sau bucuroși, dar nu devine în mod automat și el supărat sau bucuros pentru că așa simțim noi!
Starea interioară este intimă și personală. Nu te poate afecta ce simte un altul așa cum nici pe un altul nu-l afectează emoțiile tale. Sigur, când comunicăm transmitem din emoții. Dar celălalt, dacă are discernământ, poate alege să ne împărtășească emoțiile, sau nu.
Ura este otravă pentru cel care o simte, o trăiește, o hrănește.
Ura întunecă rațiunea. La fel cu furia. Un om furios vede „roșu” în fața ochilor. Un om care urăște nu mai vede nimic. Doar suferă.
Ura schimonesește chipul și sufletul. Ucide frumusețea. Ucide viața.

Ce faci dacă nu poți scăpa de sentimentul de ură?

Îți propun un exercițiu simplu. Încearcă-l! Vei vedea cum după numai câteva minute vei simți fizic cum tensiunea emoțională scade și își pierde din putere.
Așează-te comod pe un scaun, fotoliu sau pat. Închide ochii și imaginează-ți că ai în fața ta un om pe care-l urăști. Nu contează cine este acesta. Poate fi orice persoană care îți stârnește sentimentul de ură sau furie.
Imaginează-ți că stai în fața acelui om. Imaginează-ți că el stă pe un scaun, drept în fața ta. Ți-l imaginezi. Apoi îi spui :
  • Îți doresc să fii fericit.
  • Îți doresc să fii sănătos.
  • Îți doresc să ai liniște sufletească.
Repeți:
  • Îți doresc să fii fericit.
  • Îți doresc să fii sănătos.
  • Îți doresc să ai liniște sufletească.
Repetă aceste cuvinte câteva minute. Chiar dacă îți vine extrem de greu să îi adresezi urări de bine celui din fața ta, fă un efort!
Vei vedea: cu cât le spui mai mult, cu atât îți va veni mai ușor. Totul este să treci de primele gânduri care-ți răsar în minte. Nu lăsa loc furiei! Repetă. Până când gândurile rele dispar.
Dacă tensiunea urii nu a scăzut înseamnă că nu ți-ai imaginat. Sau nu ai lucrat. Dacă tensiunea a scăzut deja ești mai bine. Mai luminat. Mai bun. Mai, mai.
imunitate de turma

Covid-19 și ”Imunitatea de turmă”

Reprezintă ”Imunitatea de turmă” o soluție?

Odată cu trecerea timpului se îmbunătățesc atât tratamentele,cât și gestionarea bolii COVID-19. Cu toate acestea, noile cazuri zilnice la nivel mondial sunt în creștere, iar decesele rămân ridicate și constante.

Întrebările rezonabile din mintea tuturor sunt

  • Când se va termina acest calvar?

  • Ce putem face ca să se termine mai repede?

Măsurile agresive de „aplatizare a curbei” au funcționat în mare măsură, în multe domenii. Țările de succes au reușit chiar să revină la o aparență normală, dar totuși pandemia nu a dispărut. Un articol extrem de interesant publicat de Steven Novella ne lămurește dacă soluția ”Imunizare de turmă” are sau nu un efect benefic pentru omenire. Redau câteva fragmente.

Ce trebuie făcut pentru a pune capăt acestei pandemii?

Poate că virusul SARS-CoV-2 va deveni endemic în populația umană, precum gripa. Pur și simplu va crește și va descrește, circulând liber prin lume.

În mod clar, cea mai bună opțiune ar fi un vaccin eficient cu absorbție ridicată. Prin vaccinare se obține imunitatea efectivului și se poate opri circulația virusului. Vaccinarea probabil nu va eradica virusul, dar poate menține răspândirea lui. Aceasta este cea mai probabilă opțiune – dar încă se așteaptă ca un vaccin să fie dovedit sigur și eficient, să obțină aprobarea și apoi să fie distribuit pe scară largă. În mod optimist, acest lucru se poate întâmpla până la sfârșitul anului 2021.

Cum rămâne cu imunitatea naturală a turmei?

Această strategie înseamnă, în esență, să lași virusul să circule. Dacă o mulțime de oameni au luat virusul și au supraviețuit, înseamnă că există o rezistență suficientă pentru a reduce răspândirea iar pandemia se va termina.

Această opțiune este ocazional fluturată de politicieni și chiar de unii oameni de știință, dar a fost criticată în mod repetat de majoritatea experților.

Recent Organizația Mondială a Sănătății a declarat că obiectivul realizării imunității naturale a turmei este atât neștiințific, cât și lipsit de etică. Aceștia au făcut această declarație parțial ca răspuns pentru președintele Trump și pentru alții care afirmau că putem obține imunitatea naturală a turmei.

Cât de plauzibilă este imunitatea naturală a turmei și ce ar presupune aceasta?

Răspunsul scurt ar fi: ”nu știm”. Pur și simplu nu știm încă suficient despre acest nou virus. Întrebările pertinente ar fi acestea:

  • Cât de eficientă este imunitatea care rezultă din infecție și (acest lucru este critic) cât durează?
  • Cât de multă infecție este necesară pentru a declanșa imunitatea?
  • Cazurile asimptomatice vor deveni imune? Și ce nivel de imunitate este necesar pentru a obține imunitatea efectivului, dat fiind că acesta variază pentru diferiți viruși, în funcție de cât de contagios și infecțios este?

Nu știm cu adevărat răspunsul la oricare dintre aceste întrebări, iar primele indicii nu sunt încurajatoare. Coronavirusurile, în general, nu tind să provoace imunitate de durată (ani), iar SARS-CoV-2 poate să nu fie diferit.

Un studiu recent publicat în The Lancet , a constatat că, la populația generală din SUA, aproximativ 9,3% dintre oameni au anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Au existat diferențe regionale care urmăresc densitatea cazurilor de COVID, cel mai mare procent regional fiind de aproximativ 25% în nord-est (și aproximativ 35% în statul NY). Acest număr este de aproximativ 10 ori mai mic decât numărul de cazuri confirmate de COVID, astfel încât mulți oameni sunt expuși la virus fără a fi diagnosticați vreodată (indiferent dacă prezintă sau nu simptome).

Acest număr este scăzut în comparație cu ceea ce este necesar pentru imunitatea efectivului, care variază de la 50-90%, în funcție de virus. Chiar și pentru spectrul inferior, am avea nevoie de cinci ori mai mulți oameni expuși decât acum. Asta ar însemna probabil aproximativ 1 milion de americani morți doar pentru a se ajunge la capătul inferior al gamei de imunitate a turmei. Acest număr ar putea fi ușor de dublat, deoarece COVID este extrem de contagios.

Dar, de asemenea, încă nu știm cât durează imunitatea. Știm că durează cel puțin 3 luni, dar acesta nu este un termen foarte lung. Ce se întâmplă dacă durează un an? Acest lucru se încadrează în limitele probabilității. Asta ar însemna că majoritatea oamenilor care au fost infectați anterior își vor pierde imunitatea cu mult înainte de a obține imunitatea naturală a turmei. În acest scenariu, virusul ar continua să se răspândească în întreaga lume.

Acum există numeroase cazuri, deși încă oarecum rare, de persoane care primesc COVID pentru a doua oară (după doar câteva luni). Câte cazuri de reinfecție vor fi după un an sau doi?

De asemenea, nu știm care sunt efectele pe termen lung ale acestei boli. Există câteva indicii care arată că persoanele care supraviețuiesc unei infecții severe cum este COVID-19 pot avea simptome pe termen lung. Ani de zile nu vom ști care sunt urmările infecției. Prin urmare, este un joc foarte periculos să lăsăm oamenii să se îmbolnăvească doar pentru a obține imunitatea. Acest lucru ar putea avea un impact profund asupra sistemului nostru de sănătate, timp de decenii.

Este adevărat că toate pandemiile în cele din urmă se estompează. Dar acesta nu este neapărat un lucru bun. Aceasta este ceea ce avem la gripă, care ia între 20-60.000 de vieți americane pe an, deși există un program de vaccinare. Nu vrem ca COVID să devină o altă gripă permanentă, dar putem ajunge acolo. Rețineți că HIV este, de asemenea, o pandemie continuă, care durează decenii. Nu ne mai gândim la ea așa pentru că am acceptat că există și ne ocupăm de ea.

În ceea ce privește pandemiile acute precum ceea ce avem în prezent cu COVID, este foarte probabil ca, indiferent de ceea ce facem, în cele din urmă rezistența la boli să crească. Populația persoanelor foarte sensibile va fi redusă și pandemia va scădea.

Întrebarea este – ce trebuie să facem pentru a depăși asta? În 1918, pandemia de gripă a ucis cel puțin 50 de milioane de oameni din întreaga lume – adică de 50 de ori numărul actual de morți de COVID. Nu cred că cineva vrea să vadă asta pentru a atinge un anumit nivel de imunitate de turmă.

Ceea ce spune în esență OMS este că, ajungând la sfârșitul acestei pandemii, sau cel puțin la un nivel acceptabil, cea mai proastă cale posibilă de urmat este imunitatea naturală a turmei. Aceasta este calea bolii maxime și a morții, cu multe necunoscute periculoase.

Cea mai bună cale acum este să continuăm să aplatizăm curba cu metode deja dovedite, cum ar fi purtarea măștii, distanțarea socială, o igienă bună și evitarea adunărilor în masă, în special în interior. De asemenea, avem nevoie de testare și de urmărirea contactelor pentru a reduce răspândirea. Trebuie să continuăm să facem toate acestea până când vom avea un vaccin eficient și îl vom putea distribui. Aceasta este calea către imunitatea turmei, avem nevoie doar de răbdare pentru a ajunge acolo.

Puteți citi mai multe în articolul publicat de Steven Novella postat în: Vaccines.

Fondator și în prezent editor executiv al medicinei bazate pe știință, Steven Novella, MD este neurolog la Școala de Medicină a Universității Yale.

 

 

 

Narcisiștii

Narcisiștii

Un proverb românesc spune:

”Deșteptul învață din greșeala altuia, prostul nu învață nici din greșeala lui.”

Dacă știați proverbul, chiar ați crezut că numai proștii nu învață din greșelile lor?

Mai este o categorie de persoane care procedează la fel.

Atunci când majoritatea oamenilor constată că acțiunile lor au dus la un rezultat nedorit, tind să își regândească deciziile și să se întrebe: „Ce ar fi trebuit să fac diferit pentru a evita acest rezultat?”

Atunci când se confruntă cu aceeași situație, narcisiștii își spun: „Nimeni nu ar fi putut face altfel!”  Refuzând să recunoască faptul că au comis o greșeală, narcisiștii nu reușesc să învețe din greșeli, a constatat un studiul de la Oregon State University. Întreg studiul îl puteți găsi în Journal of Management

Procesul mental de analiză a acțiunilor din trecut pentru a vedea ce ar fi trebuit să se facă în mod diferit se numește „gândire contrafactuală”.

Gândirea contrafactuală este procesul mental de a imagina un rezultat sau un scenariu diferit de ceea ce s-a produs de fapt.

Cu toții ne angajăm într-un anumit nivel de gândire de auto-protecție, a spus autorul studiului, Satoris Howes, cercetător la OSU-Cascades. Tindem să atribuim succesul propriilor noastre eforturi și-i acuzăm pe alții pentru eșecurile noastre.

„Dar narcisiștii fac acest lucru mai mult decât ceilalți, deoarece ei cred că sunt mai buni decât alții”, a spus Howes.

Narcisiștii nu primesc sfaturi de la alți oameni. Ei nu au încredere în opiniile altora. Poți să-i întrebi: – „Ce ar fi trebuit să faci diferit? ” , ei îți vor răspunde: „Nimic, s-a dovedit că am făcut ce trebuia.”

Narcisismul este de obicei definit ca o credință în superioritatea și dreptul cuiva. Narcisiștii cred că sunt mai buni și mai merituoși decât alții.

„Ei sunt pradă prejudecății retrospective și nu învață din asta când fac greșeli. Chiar și când fac lucrurile bine, ei încă nu învață”, a spus Howes.

Narcisiștii sunt promovați adesea în cadrul organizațiilor, deoarece emană încredere totală. Ei își iau meritul pentru succesele altora și își învinovățesc colegii atunci când ceva nu merge bine, a spus Howes.

Cu toate acestea, în timp, acest lucru poate fi dăunător organizației. Atât din cauza moralului scăzut al angajaților care lucrează pentru narcisist, cât și din cauza deciziilor proaste ale narcisistului.

Pentru a evita capcana prejudecății retrospective, Howes a spus că indivizii ar trebui să aloce timp pentru reflecție și revizuire după o decizie, chiar dacă rezultatul este pozitiv. Indiferent dacă decizia a fost favorabilă sau nefavorabilă, ei ar trebui să se întrebe ce ar fi trebuit să facă diferit. Și pentru că narcisiștii nu se angajează în acest proces, Howes a spus că ar fi înțelept să existe comisii consultative care să verifice atunci când narcisiștii au autoritate decizională.

 

Recunoștința

Recunoștința, una dintre cele mai puternice forțe din univers.

De ce să fiu recunoscător?

Are nevoie cineva de recunoștința noastră? Nu! Nimeni nu are nevoie de recunoștința noastră! Noi avem nevoie de ea!

Recunoștința este una dintre cele mai puternice forțe din univers. Este forța care ne ține şi care ne ajută să avem un psihic bun şi liniște sufletească.

Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem sunt daruri primite. De aceea este necesară recunoștința! Pentru asta trebuie să învățăm cum putem ajunge la acest sentiment. Putem începe cu faptul că toate cele ce ne sunt date, și bune și rele, ar trebui primite cu acceptare, bucurie și modestie.

Vă aduceți aminte de pilda celor zece leproși care au fost vindecați în chip minunat? Din zece, doar unul s-a întors ca să mulțumească. Vedem dar cât de rară era şi este recunoștința!

Nu știm dacă în timp procentul a scăzut sau a crescut. Ceea ce știm este că putem găsi numeroase mărturii, în toate timpurile, referitoare la lipsa de recunoștință.

Psihologii au descoperit un fenomen interesant: Nemulțumirea creează cercuri vicioase din care devine aproape imposibil să mai ieși – rupturi, frustrări, dureri. Problemele psihice din ziua de astăzi sunt direct legate de nemulțumire, dar şi de pretențiile noastre, din ce în ce mai ridicate.

Recunoștința este o stare ușor de atins.

Desigur, nu este la fel de palpabilă precum sunt banii, o mașină performantă sau o vilă – de fapt, nu o poți vedea, mirosi sau atinge. Cu toate acestea, recunoștința are o putere mult mai mare de a-ți schimba viața decât toate celelalte lucruri materiale puse împreună. Se poate spune că lucrurile materiale sunt efectul în timp ce recunoștința este una dintre cauzele ce dau sens acestora.

Dicționarul ne spune că recunoștința este: ”Sentiment de recunoaștere a datoriei față de un binefăcător; obligație morală pentru o binefacere; gratitudine.”, deci ceva care poate avea un impact real.

Beneficiile recunoștinței

  • Recunoștința te face să încetezi să mai iei viața ca pe un bun ce-ți aparține. Asta te ajută să vezi toate lucrurile bune pe care deja le ai în viața ta.

  • Recunoștința te face să te simți mai bine.

  • Recunoștința îi face şi pe alții să se simtă mai bine, mai ales atunci când îți acordă ajutorul.

  • Recunoștința sensibilizează și te face să apreciezi mai mult lucrurile din jurul tău.

  • Recunoștința este ușoară, rapidă și simplă și se poate obține fără prea mult efort. Tot ceea ce trebuie să facem este să fim conștienți de ea.

  • Recunoștința ne eliberează de stres.

  • Recunoștința îți poate modifica punctul de vedere asupra lucrurilor rele din viața ta şi permite să-ți schimbi perspectiva asupra oamenilor sau a situațiilor.

  • Recunoștința ne eliberează de micile supărări. O persoană plină de recunoștință începe să-şi privească micile supărări ca pe niște binecuvântări ascunse.

  • Recunoștința inspiră la lucruri bune.

  • Recunoștința hrănește inima.

  • Recunoștința este ca dobânda pe care o obținem pentru banii depuși în bancă: cu cât punem mai mult cu atât vom obține mai mult.

Acestea ar fi câteva definiții ale conceptului de recunoștință. Vedem dar că recunoștința ar trebui să devină atitudinea noastră normală, o rutină obișnuită în viața de zi cu zi.

Un exercițiu din psihologia practică ne spune că pentru a realiza această stare e nevoie să se facă trei lucruri:

1. Cutia Recunoștinței:

Pur și simplu faceți o cutie sau alegeți o casetă pe care să notați: Recunoștință. Pe o bucată de hârtie scrieți toate lucrurile din viața voastră pentru care sunteți recunoscător. Pur și simplu începeți să scrieți mulțumirile dvs. până când vă veți opri. Puteți împărți cutia sau folosiți casete cu etichete diferite cum ar fi: Recunoștința pentru familie sau pentru cei de la locul de muncă. Puneți apoi cutiile (caseta) într-un loc sigur. Le puteți scoate afară ori de câte ori vă veți simți triști pentru că, citind toate lucrurile pentru care puteți fi recunoscători, instantaneu, starea voastră de spirit se va schimba.

2. Arătați-vă recunoștința discret.

Nu așteptați recunoștința altora. În schimb, exprimați-vă voi mulțumirea și aprecierea: în gând, în rugăciune, prin cuvântul adresat celuilalt, prin notițe sau printr-un e-mail de apreciere. Dați-le oamenilor daruri de mulțumire, cadouri ce nu pot fi cumpărate din nici un magazin: un pic de timp, un sacrificiu sau ceva important pentru voi.

3. Înlocuiți lamentările cu recunoștința.

Dacă sunteți o persoană care se plânge frecvent şi îi condamnă pe ceilalți pentru lucrurile rele din viața sa, începeți să lucrați pentru a vă gestiona gândurile şi emoțiile. Înlocuiți plângerile, etichetarea şi condamnarea celuilalt cu acceptarea, recunoștința și aprecierea.

Acceptați persoanele pentru ceea ce sunt (fiecare om are valoarea sa) iar pentru ceea ce fac oferiți-le mereu feedback pozitiv de apreciere.

Amintiți-vă că atunci când îi apreciați pe alții voi vă ridicați spiritual. Deși s-ar părea că celălalt are parte de recunoștința noastră, în fapt, noi suntem adevărații beneficiari.
Recunoștința nu este un sentiment complicat. Este ceva ce putem face cu toții.

Nu suntem recunoscători atât de des pentru că uităm, ne concentrăm doar pe „lucrurile rele” ce se petrec în viețile noastre sau luăm lucrurile minunate ca venind de la sine. Deci, e bine să ne schimbăm viața. Dacă o să păstrăm mereu în conștiința noastră sentimentul de recunoștință atunci fiecare zi va deveni una de bucurie și de încântare.

Hormonul fericirii – oxitocina

Efectele ”hormonului fericirii” – Oxitocina

Există mai mulți hormoni numiți ”hormonii fericirii”. Unul dintre aceștia este oxitocina. Acesta este un hormon care poate acționa și ca neurotransmițător, o substanță chimică care transmite informațiile de la creier către corp.

De multă vreme se știa că oxitocina reglează comportamentul prosocial, cum ar fi empatia, încrederea și atașamentul. De aceea a fost numit „hormonul iubirii”.

Dar, studiile actuale demonstrează că oxitocina joacă un rol important și în comportamentele și emoțiile antisociale, inclusiv în lipsa de cooperare, invidie și anxietate.

Cercetările Universității din California (UC Davis) arată că „hormonul iubirii”, oxitocina, poate avea uneori efecte antisociale, în funcție de zona creierului în care este ea produsă. (Mark Chappell / UC Riverside)

În timp ce majoritatea oxitocinei este produsă într-o zonă a creierului cunoscută sub numele de hipotalamus, o parte a oxitocinei este produsă într-o altă zonă a creierului cunoscută sub numele de Nucleul patului stria terminalis (BNST).

BNST este cunoscut pentru rolul său în răspunsul la stres și joacă un rol cheie în tulburările psihiatrice, cum ar fi depresia, dependența și anxietatea.

Rezultatele studiului, publicate săptămâna aceasta în Proceedings of the National Academy of Sciences USA, arată că oxitocina produsă în BNST crește comportamentele de anxietate socială. 

Autorul principal al studiului este este Natalia Duque-Wilckens, de la Universitatea de Stat din Michigan. Cel de al doilea autorul este Brian Trainor, profesor de psihologie și director al Laboratorului de Neuroendocrinologie Comportamentală de la UC Davis.

„Înainte de acest studiu, am știut că stresul crește activitatea neuronilor producători de oxitocină situați in BNST, dar nu am știut dacă acestea ar putea afecta comportamentul. Experimentele noastre arată că producția de oxitocină în BNST duce la comportamente de anxietate socială”, a spus Duque-Wilckens.

Stresul social este mai puternic la femei

Cercetătorii au reușit să demonstreze acest lucru folosind un instrument care, atunci când este injectat direct în BNST, împiedică producerea oxitocinei în această zonă. Interesant, deși neuronii de oxitocină din BNST sunt prezenți atât la bărbați, cât și la femei, studiile au arătat că stresul social are efecte mai puternice pe termen lung asupra femeilor. Tulburările de anxietate socială sunt mai frecvente și mai severe la femei comparativ cu bărbații.

Studiile anterioare din acest laborator, dar și din alte laboratoare au arătat că oxitocina care acționează în alte zone ale creierului, inclusiv în zonele implicate în comportamente motivate, a avut efecte prosociale. Acest lucru sugerează că efectele oxitocinei sunt prosociale sau antisociale, depinde în mare măsură de  zona creierului unde acționează oxitocina.

Rezultatele sunt interesante, deoarece oferă o posibilă explicație a motivului pentru care oxitocina crește uneori anxietatea la oameni. Marea majoritate a lucrărilor anterioare s-au concentrat asupra mecanismelor neuronale care stau la baza efectelor oxitocinei de reducere a anxietății, a spus Trainor.

„Dacă sunt combinate studiile suplimentare privind modul în care anxietatea este legată de circuitele cerebrale la oameni, aceste rezultate ne-ar putea oferi o mai bună înțelegere a condițiilor în care oxitocina ar putea fi benefică sau dăunătoare pentru tratarea anxietății”.

De asemenea, este posibil ca, în unele situații, utilizarea unui medicament care blochează acțiunile oxitocinei ar putea reduce anxietatea, a spus el. În studiile viitoare, cercetătorii vor încerca să înțeleagă modul în care acești neuroni se activează ca răspuns la stres și de ce acest efect este de lungă durată la femei, cu scopul final de a găsi strategii terapeutice care ar putea ajuta pacienții care suferă de tulburare de anxietate socială.

Mai multe informații despre  acest studiu găsiți pe  AAAS (ASOCIAȚIA AMERICANĂ PENTRU AVANSAREA ȘTIINȚEI)